duminică, 28 august 2016

iisus a murit pentru noi?

Motto: Religia s-a născut cînd primul ticălos l-a întîlnit pe primul prost (Voltaire)

iisus a murit pentru a ne fi nouă iertate păcatele. Bullshit! Păi nu putea să ne ierte şi fără toată şarada asta cu muritul şi înviatul? iisus a fost omorît pentru că era bolnav psihic.
Eu cred că chiar a existat nebunu' ăsta de iisus hristos, doar că, evident, era un muritor de rînd, nicidecum zeu. Este de neînţeles cum pot unii oameni, proşti bineînţeles, să creadă contrariul. Cei care au fost contemporani cu el, cei care l-au întîlnit, l-au detestat. Şi pe bună dreptate. Să ne amintim episodul în care oamenii trebuiau să aleagă un om care să fie salvat de la crucificare dintre iisus şi Barabbas. Şi l-au ales pe Barabbas. Cum este posibil ca, după 2000 de ani, 2 miliarde de oameni să fie creştini? E absurd!

Se spune că ochii sunt oglinda sufletului. Păi ia gîndiţi-vă puţin. Cei care şi aveţi cu ce. Dacă ar fi fost zeu, nu s-ar fi văzut asta pe faţa lui? Creştinismul este cea mai jalnică religie. Şi totodată un cancer al societăţii.
Acuma, unii aşteaptă întoarcerea lui iisus. Să aştepte...
Doar că acum avem spitale de boli psihice. Şi cămăşi de forţă.

11 comentarii:

  1. Felicitari pentru blogul tau si ca pui punctul pe I referitor la religie,admir faptul ca esti ateu!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Şi eu admir că eşti atee. Nu prea am cunoscut decît băieţi atei.
      De unde eşti?

      Ștergere
    2. Rupea,jud.Brasov.Dar de trei ani locuiesc in Brașov.

      Ștergere
    3. În cîteva luni, o să dau drumul unui forum pentru atei. Dacă mai vizitezi din cînd în cînd blog-ul, vei afla data exactă.

      Ștergere
  2. Ok,mă bucur!succes cu forumul!Mă interesează forumul și pe mine!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Forumul va apărea undeva prin noiembrie.
      Ştiu că moda forumurilor a cam apus. Şi ştiu că e greu să porneşti cu un forum de la zero. Dar consider că oamenii merită să fie treziţi la realitate. Aşa cum spuneai tu că ei încearcă să ne convertească, ar trebui să procedăm la fel.

      Ștergere
  3. Mulțumesc pentru că m-ai înștiințat cu luna in care v-a apărea forumul.Consider că noi atei trebuie sa ne unim forțele fara a apela la violenta fizica si sa spunem adevărul adevărat.Sa stie oamenii ca dumnezeu nu exista.Si ca probabil astia care au scris biblia aveau probleme psihice(auzeau voci,cica vocea lui dumnezeu...etc).Sa vadă ăștia teisti că atei nu suntem fraierii lor.
    Eu cat voi putea te voi susține cu forumul pt atei.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mi-ar plăcea să fii moderatoare. La început, o să am nevoie de ajutor.

      Ștergere
  4. Nu știu ce face un moderator dar tu mă poți învăța!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu ai mai scris pe forumuri?
      Moderatorul supervizează activitatea membrilor. Poate şterge/modifica mesaje. Poate bloca accesul la forum, dacă cineva abuzează în vreun mod.
      Mai discutăm după ce e gata forumul.

      Ștergere
  5. Am scris pe forumuri dar nu știam ce are de făcut un moderator,ms că mi-ai explicat așa în mare....mai vb!Mi-ar placea pe forumul pe care il faci sa punem și niște articole de ale mele traduse in engleză.Asta pt că am înțeles de pe blogul tau că ști engleza.Articolele unele mai interesante le putem traduce și în engleză și așa putem atrage și vorbitori de engleza nu numai români.

    RăspundețiȘtergere

S-ar putea să-ţi placă şi: