


Se ştie că din '93, Academia Română a hotărît să se revină la scrierea de dinainte de '65, adică cu â din a în corpul cuvintelor şi sunt, în loc de sînt. Mda, dar asta fără a ţine cont de valul de păreri contra ale lingviştilor şi dezaprobarea generală a tuturor institutelor de ligvistică din ţară. De fapt, chiar singurii lingvişti membrii ai Academiei de la acea vreme, nu au fost de acord cu această decizie. Unul a votat contra, iar celălalt s-a abţinut.


Î din i şi  din a definesc acelaşi sunet (denumit de foneticieni şi i posterior). De aici şi confuzia urmată de inevitabila contrariere. De ce avem nevoie de două simboluri pentru acelaşi sunet?


Limba Română este poate singura limbă cu adevărat naturală, originară din Europa, considerată ca fiind mama Limbii Latine. Tocmai de accea trebuie să ţinem cont şi să respectăm realităţăle istorice.
Regula potrivit căreia la începutul şi sfîrşitul cuvintelor se va scrie cu î din i (ţinîndu-se cont şi de prefix), iar în interiorul cuvintelor cu â din a e complet iraţională şi discreţionară. De ce ar conta dacă e vorba despre început, sfîrşit sau interior, cîtă vreme discutăm despre unul şi acelaşi sunet?

Î provine dintre a în doar 15% din cuvintele de origine latină, în schimb se transformă în i în multe treceri de la singular la plural: acoperămînt-acoperăminte, aşezămînt-aşezăminte, îngrăşămînt-îngrăşăminte, învăţămînt-învăţăminte, consimţămînt-consimţăminte, cuvînt-cuvinte, deznodămînt-deznodăminte, guvernămînt-guvernăminte, jurămînt-jurăminte, legămînt-legăminte, mormînt-morminte, sfînt-sfinte, simţămînt-simţăminte, tînăr-tineri, veşmînt-veşminte, zăcămînt-zăcăminte.
În limba polonă şi cea turcă se foloseşte pentru acelaşi sunet litera y, care este pînă la urmă tot un derivat de-al lui i anterior. (i-ul propriu-zis)
În modificările ortografice aduse de Academia Română în 1932 se păstra î-ul şi în cuvintele în -rî (cu derivatele lor): chiorîş, hotărît, pârît, omorît, urît. Aş vrea şi eu să ştiu cum ni se poate cere să scriem urî-urât, pârî-pârât?


Cel puţin la fel de iritantă este şi păstrarea lui sunt, care provine din sûnt. Însă sûnt se citea tot sînt, û fiind o altă formă a lui î în secolul trecut. (cum spuneam şi ceva mai sus) Şi atunci de unde aberaţia sunt?


Am ferma convingere că în viitorul nu foarte îndepărtat, membrii Academiei îşi vor retracta recomandarea, lucru pe care cel mai probabil întîrzie să îl din pur orgoliu. Poate trebuie să aşteptăm să se mai schimbe cîţiva dintre onorabilii membrii.
