Pseudo-relativitatea frumuseţii

Totul este relativ - corect, dar oare chiar aşa de relativ?

Am auzit de multe ori spunîndu-se că frumuseţea ţine de fiecare, că e interpretabilă, relativă şi inexactă.
Aş putea spune că într-o perioadă, gîndeam şi eu aşa. Cînd eram mai micuţ şi mai bleguţ. Apoi am auzit de o ştiinţă. O ştiinţă numită estetică. Am întîlnit unele discuţii chiar destul de aprinse pe tema asta.

E clar că fiecare om are gusturi diferite. Dar de ce atît de mulţi o consideră pe Natalia Oreiro frumoasă şi atît de puţini pe Nico, spre exemplu? Să fie o coincidenţă, o întîmplare ori un accident, sau există unele "reguli" ale frumosului?

Păi hai să vedem. Ce ne place la ceilalţi? Ce considerăm frumos?
În primul rînd, simetria. Un ochi mai mic decît celălalt, ori un sîn mai mic şi celălalt mai mare, nu sună prea atrăgător, aşa-i? Apoi proporţionalitatea. Un cap uriaş comparativ cu corpul nu prea ne încîntă. Urmează familiaritatea. Alt aspect important. De ce cei mai mulţi albi se cuplează tot cu albi, iar cei mai mulţi de culoare, tot cu unii de culoare? Pentru că sunt rasişti? Neah. Nişte cercetători americani au realizat un experiment foarte interesant. Au modificat pe calculator pozele unor oameni, dîndu-le caracteristici specifice sexului opus. Persoanele "transformate" au fost puse să aleagă din mai multe poze, persoana care li se pare cea mai frumoasă. Ei bine, aproape toţi s-au ales pe ei înşişi. D'aia şi mulţi ajung să se căsătorească cu persoane care seamănă cu fraţii lor.
Unii oameni care ni se par urîţi la început, ajung să ni se pară acceptabili ori chiar drăguţi în timp, tocmai prin prisma acestui aspect, al familiarităţii. Practic, ne obişnuim cu urîţenia lor.

Ce caută un bărbat la fizicul unei femei? Intervine aici relativitatea? Neah. Înafară de simetrie, proporţionalitate şi familiaritate, ne mai interesează de exemplu mărimea sînilor. Nicoleta Luciu rulz. Dar de ce? Probabil pentru că femeile pieptoase par capabile de a alăpta. De fapt, nici nu există altă explicaţie a mărimii mamelelor, decît aceea că bărbaţii, încă din cele mai vechi timpuri, au preferat femeile pieptoase.
Ce ne mai place? Acea talie "de viespie", nu? Ne place acea siluetă tip clepsidră. Dar de ce? Poate pentru că o femeie cu burtică ar putea fi deja însărcinată, deci nu mai este eligibilă pentru reproducere. Apoi un fund bombat e interesant. Păi munţii nu sunt mai interesanţi decît dealurile?

Dar o femeie? Ea ce caută la fizicul unui bărbat? Un corp atletic, de exmplu, este semn de sănătate, care arată că bărbatul are gene bune şi merge de-o împerechere acolo. Tocmai de aceea, în timpul menstruaţiei femeia este mai interesată de aceste aspecte şi mai tentată de relaţii extraconjugale. Tot atunci femeia se îmbracă şi mai provocator.

Pînă la urmă, frumuseţea e în mare măsură determinată de dorinţa de a avea copii sănătoşi şi puternici. Şi atunci de ce ar fi un lucru aşa de rău a căuta frumuseţea la ceilalţi? De ce ar fi imoral şi de ce ar fi semn de superficialitate?
Nu este omul cel mai mare admirator al naturii, al florei, al faunei. Ne place să admirăm un tablou frumos, o sculptură. De ce nu şi un om? Ce e rău în a admira frumuseţea altora? Nimic. Chiar nimic. Faza cu superficialitatea e probabil lansată de persoane urîte şi complexate. Omul e născut artist. Şi iubitor de frumos. Indiferent ce grozăvii s-ar spune, nimeni nu ar trebui să se simtă jenat doar pentru că apreciază frumuseţea unei persoane.

E destul de amuzantă şi ipoteza potrivit căreia oamenii cu fizic frumos, au caracter urît. Nu, chiar nu există vreo regulă ştiinţifică în acest sens. Ah, că unora li se urcă la cap şi nu mai poţi să le ajungi nasul, e altă mîncare de peşte.
Într-adevăr, frumuseţea interioară primează, dar e şi mult mai dificil de constatat. Nu poţi să mergi pe stradă, şi să zici vai, ce suflet frumos are trecătorul X. Trebuie să cunoşti omul pentru a spune asta, iar viaţa e prea scurtă pentru a cunoaşte pe deplin un om. E foarte posibil să iei ţeapă. Alegi frumuseţea interioară şi în timp descoperi că lucrurile nu stăteau aşa cum ai crezut. Pînă la urmă, ce-i în mînă, nu-i minciună. Deşi, chiar şi cei frumoşi, se mai pot îngrăşa... Frumuseţea e trecătoare ca şi omul.

E okay să fii frumos, dar nici nu înseamnă să devină o obsesie. O persoană care trage toată ziua de fiare sau nu ştiu ce grozăvii mai face pe la nu ştiu ce aparate, înseamnă că nu prea mai are altă treabă. Nu prea cred că gîndul că ai fost frumos, te face să mori mulţumit. Şi nici măcar să trăieşti mulţumit. E clar că avem nevoie de mult mai mult.