Motto: Football is like life - it requires perserverance, self-denial, hard work, sacrifice, dedication and respect for authority (Vince Lombardi)
Veste bună pentru suflarea microbistă din ţara asta. După 8 ani, România s-a calificat din nou la un turneu final. Este vorba despre EURO 2016, găzduit de Franţa.
România s-a clasat pe locul 2 în grupa preliminară, după liderul surprinzător Irlanda de Nord. Pentru prima oară, se califică 24 de echipe la campionatu' european. 24 din 53 de federaţii. Adică aproape jumătate de Europă. Doar cine nu vrea, nu se califică.
România a învins în seara aceasta reprezentativa Insulelor Feroe, cu scorul de 3 la 0. Două goluri Budescu. Feroe este un stat micuţ cu doar 50 de mii de locuitori. Cît un oraş mic din România.
Poate o să spuneţi, că exagerez, însă Sînmărtean mi se pare cel mai talentat jucător român de la Hagi încoace. Dar se vede că nu e în formă. Şi se vede că joacă printre cămile. Budescu, în schimb, e omu' momentului. Înlocuirea pe care a făcut-o nea Puiu mi se pare justificată.
Cea mai mare surpriză a acestor preliminarii o consider faptu' că selecţionata Olandei e foarte aproape să rateze calificarea. Turcia are prima şansă la locu' de baraj, iar dacă învinge Islanda în ultimul meci, nu mai depinde de rezultatu' "portocalei mecanice".
Sincer, cu lotu' actual, nu cred că vom face mare brînză la EURO, dar e important că vom fi acolo. În 2008 am fost într-o grupă a "morţii" alături de Olanda, Italia şi Franţa. Şi dacă nu rata Mutu penalty-ul din finalu' meciului cu Italia, ne calificam în sferturi.
Hai România!
Fericire
-
*N-am mai scris de foarte mult timp aici.Sincer nici n-aveam de gand s-o
fac, insa pur si simplu ziua de azi cere asta, ma obliga sa fac asta.Astazi
am sim...
Acum 14 ani
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu