sâmbătă, 13 iunie 2020

Marea diversiune marca FileList

Motto: Adevărul şi dreptatea sunt fraţi de cruce (David Boia)

Dacă s-a ajuns la Înalta Curte de Casație și Justiție, înseamnă că proprietarul FileList deja a pierdut pe fond.
Înalta Curte judecă în primă instanță doar persoana președintelui, miniștri, senatori, deputați, magistrați sau generali și mareșali. Ceea ce nu e cazul.
Rezultă de aici, că domnul Proprietar FL se află la recurs. Adică a pierdut o dată. Sau de două ori, dacă a existat și un apel.

Oare cît de proști ne-au crezut cînd au spus că trecerea pe un alt domeniu nu are legătură cu justiția? Eu v-am zis de atunci. Era clar că e o gogoașă.
Cînd s-a suspendat domeniul filelist.ro, s-a spus că este o mișcare bruscă. Neașteptată. Iar ne-au crezut proști.
De acum înainte, să mă ascultați cu sfințenie. Eu nu vorbesc prostii. Eu sînt deștept.

De cîteva zile, lucrez la o plîngere în limba engleză, pe care doresc să o înaintez FBI-ului. Vreau să se termine cu mizerabilii ăștia. Prea urît se poartă cu userii.
MURIȚI DRACU' MAI REPEDE!

10 comentarii:

  1. "Dați Cezarului ce-i a Cezarului și lui Dumnezeu ce-i a lui Dumnezeu." Marcu 12,13-17

    Salut Sylver !

    Citatul e in primul rand, in cinstea articolului de mai sus. Nu stiu daca esti Imparat sau Zeu, nici daca esti Proletar, dar articolul, cred ca singurul din noianul pe care le-am citit, scrise de tine, care e "on point" si spune lucrurilor pe nume, ARGUMENTAT. Si ma bucur pentru asta.

    O veche cunostinta, dintre ale mele, care in 2008 era moderator, dar, dupa noua oranduire a ajuns un paria, pentru ca si-a permis sa spuna anumite adevaruri in public, sa vada chiar si ultimul user, a luat ban ip. Tin minte, s-a banat o clasa de ip-uri, sa nu mai aiba el acces. In fine, s-a plans in stanga si in dreapta, ca apoi sa ajunga la concluzia ca da, e doar un tracker. Iar, opiniile sunt pentru tine, daca sunt contrare ideilor, celor ce decid. Daca vrei sa "ai viata linistita" pe tracker.
    In fine, pana la urma nici nu conteaza, personal ma bucur ca am lasat lucrurile neesentiale in urma. La fel,ma bucur ca gasesc, de cele mai multe ori ce am nevoie. Pana la urma e un "tractor". Download si upload si atat.
    "Seed and enjoy" -FL (or not!? )

    P.S. Plangerea la FBI e degeaba. Indiferent ca o trimiti sau nu. Ai zis probabil asa, sa te afli in treaba. FBI-ul nu are absolut nicio treaba cu speta in cauza, avand in vedere ca Filelist nu e hostat in state. Totodata nu intra sub influenta DMCA si CCU. Deci asta, e o himera.

    Sa nu uit, inca astept articolul "bomba", despre UBB.
    Uite aici un site, sa iti fie mai usor: https://nuclearsecrecy.com/nukemap/

    Ganduri bune ;)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Salut!
      Serverele FL sunt în SUA. Am reverificat acuma.
      Despre UBB, nu știu sigur dacă mai scriu. Probabil că printre miile alea de semianalfabeți cu diplomă, or mai fi și unii cu cap, care au muncit și chiar au învățat. Nu vreau să nedreptățesc pe nimeni. Eu nu sunt ca jigodiile care critică Spiru doar pentru că strugurii sunt acri.

      Ștergere
    2. Aia e locatia CloudFlare-ului, dobitocule, nu a server-ului FL. Da' ce sa stii tu, minte creata. :)))

      Ștergere
    3. Bun, și atunci, care e locația serverelor infractorilor ăstora?

      Ștergere
    4. Și nu mai face tu pe duru' cu mine, că nu mă sperii. Cîți am halit eu d-ăștia ca tine...

      Ștergere
    5. Si daca as sti, de ce ti-as spune? Ca sa ce? N-am niciun interes sa te ajut, loaza.

      Ștergere
    6. M-am uitat în DEX, că nu știam ce înseamnă "loază".

      Ștergere
  2. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  3. Si ca sa te ajut totusi cu ceva, hai ca-ti scriu si plangerea pentru FBI:

    "Dear FBI,
    There's this site called filelist.io whose staff banned me because I was a total idiot so I wanna take revenge on them and ask you nicely to close that site. Pretty please! It would warm up my little heart and fill it with joy! Please, I've never experienced any sort of joy in my life, I'm a loser who has been rejected by any sort of human being and not even the ugliest slut on Earth would let me have sex with her!

    With all due respect,
    Daniel Marian aka slobozcheetah53"

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Te rog să nu mai publici adresa nouă a tracker-ului acela nenorocit. Deoarece este un sait ilegal. Nu promovăm așa ceva.
      Scrisorica ta... e amuzantă. Doavadă că ai puțină minte, totuși. Nu ești chiar ultimul retard și ultimul jeg, cum pari.

      Ștergere

S-ar putea să-ţi placă şi: